|
Ziua de 13
septembrie „ziua pompierilor din România”
Ziua de 13 Septembrie a fost
şi va rămâne un reper fundamental în conştiinţa naţională a
românilor prin faptele de armă săvârşite sub comanda căpitanului
Pavel Zăgănescu.
Pentru a marca sărbătorirea a
160 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi a Zilei pompierilor
din România vă prezentăm un scurt istoric din istoria pompierilor
buzoieni.
Miturile esenţiale ale
omenirii considerau că focul este slugă bună, dar şi duşman nemilos.
Focul mitologic era atât motorul cauzal al vieţii universului, cât
şi distrugătorul ei.
Lupta cu focul este o
componentă de curaj, abnegaţie şi de eroism a istoriei.
Lupta pentru prevenirea şi
stingerea incendiilor în ţara noastră a început în a doua jumătate
a secolului al XVIII-lea ,această luptă s-a desfăşurat
instituţionalizat în oraşele reşedinţă de judeţ Buzău şi Rm.Sărat.
După 1859, buna organizare şi
desfăşurarea a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor în
oraşele Buzău şi Rm.Sărat a întâmpinat greutăţi şi piedici din
partea proprietarilor la scosul coşurilor în afara acoperişului la
înlocuirea coşurilor de nuiele cu cele de zid, la iluminatul public
al oraşului.
În perspectiva istorică, legea
din 12 martie 1874 reprezintă, aşadar actul de naştere pentru
pompierii militari din Buzău.
Conform legii din 12 martie
pompierii din oraşele Buzău, Giurgiu şi Ploieşti sunt în sarcina
Ministerului de Război. În ordinul nr.2015/1874, generalul de
divizie Eugen Florescu se arată că întregul material de foc,
harnaşament, îmrăcăminte, echipament, armătură şi cai devine
proprietatea Ministerului de Război. În acelaşi ordin se preciza că
ofiţerul comandant al pompierilor din Buzău, trebuie să se prezinte
mai urgent să preia comanda. El va fi instalat de prefect şi
Comandantul Batalionului de dorobanţi. Personalul va fi oferit de
trupa Batalionului de dorobanţi şi tot ea va forma la 1877 prima
baterie de artilerie care se va distinge pe câmpul de lupta la Sud
de Dunăre.
Secţia de pompieri buzoiană
depindea de aceea din Ploieşti şi era formată din 52 soldaţi.
La 9 iulie 1891, prin Ordinul
General nr.3149 s-au desfiinţat bateriile de pompieri artilerişti,
constituiindu-se în oraşele în care existau astfel de unităţi secţii
de pompieri. Mărimea secţiei urma să fie stabilită în raport cu
dimensiunea oraşului.Secţia din Buzău urma să dispună de un efectiv
format din 1 sergent major, 3 sergenţi, 6 caporali, 30 soldaţi, şi
20 cai.
Ordinul nr.3149 din 1891 a
deschis o nouă etapă în procesul de instituţionalizare a serviciului
pompierilor militari, ea constând în desprinderea pompierilor de
regimentele de artilerie şi constituirea lor întro unitate militară
cu o singură misiune - lupta contra incendiilor.
Din anii 1930, până aproape de
intrarea ţării în al doilea război mondial, pompierii buzoieni şi
râmniceni au rămas organizaţi în secţie.
Dotarea
pompierilor buzoieni şi râmniceni
Primele menţiuni documentare
se păstrează din 1836 când ocârmuirea Slam Râmnic trimite comisiei
târgului Rîmnic o poruncă în legătură cu obligativitatea facerii
unei tulumbe ce este necesară oraşului la „întâmplare de foc”.
Ocârmuirea respectând ordinul Marii Vornicii cere comisiei ca
imediat să trimită 50 galbeni împărăteşti, preţul unei asemenea
tulumbe. Deasemenea solicită comisiei să procure 2 sacale cu cai şi
şi hamurile trebuincioase şi cât se poate şi hrana acestor cai
precum şi tocmirea a doi oameni pentru purtatul acestor sacale şi
facerea a 4 topoare şi 4 căngi.
În 1844 Poliţia Buzău trimite
magistratului oraşului o adresă prin care arată că în mai multe
rânduri s-a cerut repararea poditului grajdului pentru caii
instrumenturilor de foc, dar nu s-au luat măsuri, caii stau în
noroi, se menţionează şi necesitatea repararii uşii grajdului ca să
nu mai sufere caii în timpul iernii.
Aprovizionarea pentru hrana
cailor şi repararea instrumentelor se facea prin licitaţii, de
regulă în fiecare an. Astfel primăria raportează în 1859
administratorului judeţului despre numeroasele reparaţii necesare la
instrumenturile de foc , potcovitul şi curăţitul cailor de la
comanda de foc. Repararea instrumenturilor de la comanda de foc
pentru anul 1860, urmând a se face prin licitaţie, este rugat
administratorul să dea cuvenita publicaţie pentru cei ce vor fi
amatori şi interesaţi, să se pregătească.
Până în 1862 pompierii se
aflau la Buzău împreună cu Primăria şi Prefectura în casele lui
Caloian Cătănescu de pe actuala stradă a Unirii.
În bugetul oraşului pe anul
1863 pentru Camera de foc se prevedea suma de 18920 lei pentru un
îngrijitor la comandă, 6 tulumbagii , 4 sacagii, 2 chingaşi, un
vizitiu şi cu un toboşar.
Demersurile pentru obţinerea
unei dotări corespunzătoare au continuat în 1875, când sediul se
afla în fostul arhondaric al mănăstirii Banu, cedat oficial în 1876.
În 1874 în dotarea pompierilor
se aflau 3 pompe, un car şi o scară de 20 metri, iar în 1898 s-a
adăugat o pompă cu abur Merriwater şi una de mână Knaust; iar 1892
s-a executat în regie reconstrucţia ulucelor de la cazarma
pompierilor. La 1893, s-a propus şi s-a realizat lângă biserica
Sfinţii Îngeri, un foişor de foc pentru supravegherea de către
pompieri a oraşului.
Serviciul de specialitate al
Primăriei Buzău informează în 1911 conducerea primăriei despre
pompele de la Serviciul Pompierilor care erau deteriorate, astfel că
în caz de incendiu nu se vor putea întrebuinţa, s-a pus în vedere
antreprenorului Sava Roth să le repare, astfel încât să fie utile
serviciului.
Documentele vremii consemnează
faptul că începând din anul 1915 pompierii vor beneficia de 15 guri
de apă, care vor facilita mult intervenţiile.
La cazarma şi remiza de
pompieri Rm.Sărat existau în 1920 : 30 paturi de fier, 2 mese de
brad, 2 becuri electrice, 2 sobe de fier, 7 rafturi de pus muniţie,
un car omnibuz pe 4 roate mergător înainte, topoare, furci, scări,
lopeţi, pompă mare cu două rezervoare, ţevi pentru pompe, pompa nr.2
cu un rezervor, sacale, căngi, scări vechi, în grajduri hamuri,
juguri, hăţuri, căpestre, truse pentru potcovit, maşină de tăiat
paie, chivere, cingătoare, perii de cai, ţesale, trăsură fără caş,
camion cu un cal, 19 cai, iar în 1923 în dotarea secţiei de pompieri
Rm.Sărat erau : una pompă Walser dublă pe 4 roţi, una pompă
Hidroform Walser, una pompă mică fiosă pe cărucior cu 2 roate şi
ulube pentru un cal, un car de coloană, 5 sacale mici Knaust Md 1882
cu butoi de fier, una căruţă cu osii. Harnaşament : 3 perechi hamuri
rotaş, una pereche hamuri cetlaiaşi cu căpeţele şi câmpuri, 7 juguri
de piele, 6 căpeţele şi câmpuri a un cal, 8 căpestre de piele, 8
lanţuri. Cazarmament : 20 paturi individuale, 20 saltele.
În 1924 comandantul secţiei de
pompieri Rm.Sărat trimite o adresă Primăriei locale prin care-i cere
sprijinul pentru a se rezolva conflictul între secţie, biserica
învecinată şi şcoala normală pentru terenul împrejmuitor ce este
solicitat şi de biserică şi de şcoală. În acelaşi an secţia face
demersuri către primărie pentru a obţine un teren de un 1 ha dintre
cele ce posedă primăria pentru a-şi face grădină de zarzavat
necesară unităţii.
La rândul său Inspectoratul
Pompierilor Militari solicită Primăriei Rm.Sărat să analizeze
posibilitatea achiziţionării de pompe performante pentru a face faţă
incendiilor, pompele sunt cu motor cu benzină manipulate de un şofer
şi 3-4 oameni ce au o putere de 3-4 pompe din cele vechi de mână
pentru care ar fi necesari 70-80 oameni. Totodată se menţionează că
este în interesul oraşului şi al cetăţenilor ca să se treacă de
urgenţă la procurarea de maşini noi performante care să poată face
faţă la situaţii limite în cazul unor incendii majore.
Primăria Buzău analizând
situaţia secţiei de pompieri hotărăşte să construiască locuinţa
comandantului secţiei. În publicaţia de 16 martie 1925 se anunţă
licitaţie publică prin oferte închise şi sigilate. Pentru a fi
admişi la licitaţie concurenţii vor depune odată cu ofertele lor o
garanţie provizorie de 50000 lei din valoarea lucrării.
Anul 1928 aduce în dotarea
secţiei o maşină Magirus şi prima autocisternă.
Ca şi în cazul secţiei de la
Râmnic şi la Buzău există un conflict între secţia de pompieri şi
biserica Banu pentru terenul învecinat. Comisia monumentelor
istorice roagă Primăria să ia măsuri pentru a înapoia parohiei Banu
locul cimitirului şi egumeniei care este folosit de pompieri pentru
sacale.
La rândul său Serviciul de
pompieri din Rm.Sărat adresează prefectului judeţului în 1934 un
raport în care arată dotarea precară a secţiei cu instrumente vechi,
iar cei 7 cai folosiţi au fost toţi propuşi la reformă, astfel că
incendiile tot mai dese din oraş, neputând fi localizate şi
înăbuşite la timp. Se solicită sprijin prin ajutor public, pentru a
cumpăra o autopompă cisternă. Pompa ce urmează a fi achiziţionată
aruncă o coloană de apă de la 40 m, distanţă cu o putere de 800 l pe
minut, pompa fiind neapărat necesară la ţară pentru stingerea
incendiilor la stocurile mari de furaje, la astfel de incendii sursa
de apă folosită trebuie să fie la distanţă mai mare.
Primăria Rm.Sărat în 1934
introduce taxe astfel fiecare contribuabil cu un venit de 80000 lei
va achita 20 lei, între 80000-150000 va da 40 lei, cu venit mai mare
de 150000 va cotiza cu 100 lei, iar asupra proprietăţilor clădite
impozitul va fi de 2%, iar societăţile de asigurare vor plăti din
valoarea totală sumele încasate, în cazul unor distrugeri provocate
de incendii.
În raportul din 1935 al
Serviciului tehnic al Primăriei Rm.Sărat la situaţia lucrărilor
executate în perioada 15 noiembrie 1933-1 ianuarie 1935 se
menţionează reparaţiile le remiza autopompelor şi camerelor
pompierilor în valoare de 65.000 lei.
Cu ocazia inventarierii
imobilelor publice în 1940 se menţionează de către primăria Buzău că
imobilul din strada N.Stănescu (Bistriţei) are o suprfaţă de 1020,50
m.p.clădire şi 10236 m.p. teren.Imobilul se invecinează cu strada
N.Stănescu, str.Maior Ghindaru, Ilie Hagiescu şi Biserica Banu. A
fost construit de primărie în anul 1870 pe terenul stăpânit din
vechime, este învelit cu tablă şi construit pe soclu de piatră din
cărămidă lucrată cu var şi se compune din :
Cazarma ce a fost construită
în anul 1870 şi are 2 dormitoare, un hol, 7 camere şi 2 săliţe.
Grajdul, sala de gimnastică au
fost construite în 1912.
Locuinţa comandantului a fost
construită în anul 1926 şi se compune din 4 camere şi 2 marchize.
Sala de mese a fost construită
în anul 1928 cu bucătăria, iar camera de gaze în 1939, din beton
armat, iar întreţinerea cade în sarcina primăriei.
Prin decizia nr.5266 din 28
iunie 1944 Primăria Buzău hotărăşte pornind de la adresa Companiei
de Pompieri Buzău, prin care solicită ca din fondul de 6.710.0000
lei ce a fost trimis de Comandamentul A.P. pentru construirea de
adăposturi, să se aprobe construirea a 5 adăposturi pentru maşinile
de pompieri, construirea a 5 bordeie adăposturi pentru protecţia
maşinilor de incendiu şi construirea a 4 bordeie adăposturi pentru
ostaşii Companiei de Pompieri servanţi ai maşinilor de incendiu în
zona de dispersare a unităţii pe izlazul comunei Simileasca la 4 km
de oraşul Buzău în valoare de 760.000lei
În timpul celui de al doilea
război mondial pe lângă atribuţiile specifice pompierii râmniceni
aprovizionau cu apă de băut trupele sovietice. Printr-o adresă
datată 30 martie 1945 se solicită decontarea unor facturi în valoare
de 402640 lei ce reprezintă costul benzinei întrebuinţată de
autocisterna secţiei pentru alimentaţia cu apă de băut a trupelor
sovietice.
Aceeaşi secţie solicită în
ianuarie 1945 Primăriei Rm.Sărat cantitatea de 1000 litri benzină
necesară pentru maşina de incendiu, secţia mai având nevoie
stringentă de 50 kg ulei de iarnă, 50 kg vaselină şi 50 kg
valvolină.
Secţia de pompieri din
Rm.Sărat informează primăria locală că în data de 22 noiembrie 1945
a avut două operaţii de ieşire la foc în comuna Ziduri şi Dărâmaţi
unde ardeau şiruri de paie, dar nu a putut ieşi în misiune din
cauza autocisternei care era stricată, în atare situaţie solicită
sprijinul autorităţii locale. În rezoluţie primarul Victor Dănulescu
aprobă reparaţia autopompei cisternei , urmând a se face
intervenţie la fabrica de tutun pentru a se executa aceasta cât mai
urgent.
Gh.. Caliţ şeful secţiei de
Pompieri din R.Sărat în data de 3 decembrie 1945 revine şi cere
ajutorul primăriei pentru a dispune aprobarea sumei de 3.000.000 lei
pentru repararea pompei autocisternei, văzând că nu primeşte suma
solicitată de la primărie, trimite cu o nouă adresă în care
menţionează că dacă primăria nu dispune de fonduri, şi ţinând cont
de faptul că majoritatea incendiilor au avut loc în comune, să se
solicite făcându-se diligenţele necesare către prefectură, în
vederea obţineii sumelor solicitate.
Deşi
s-au confruntat cu multe lipsuri de natură materială atât pompierii
buzoieni cât şi cei râmniceni şi-au făcut cu prisosinţă datoria,
salvând vieţi şi bunuri materiale.
|
