|
Prin expresia PROTECŢIA
CIVILĂ se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare ,
destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor,
ostilităţilor sau a catastrofelor şi să
o ajute să depăşească efectele lor
imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia
(art. 61 din cuprinsul Convenţiilor de la Geneva din 2 august 1949
privind protecţia victimelor conflictelor armate).
14 august 1916... După doi ani de neutralitate, regele
Ferdin and angajează România în război de partea Antantei şi
împotriva Puterilor Centrale. Prima conflagraţie mondială antrenează
în vârtejul său şi ţara care, ruptă în două de Carpaţi, dar mai cu
seamă de istorie, cunoaşte ororile bombardamentelor, ale convoaielor
de refugiaţi, ale morţii. Două zile mai târziu, Ordonanţa
prefectului Capitalei prezintă primele norme de conduită pentru
populaţie înainte, pe timpul şi după atacurile din aer. Era prima
încercare de soluţionare a problemei protecţiei populaţiei civile,
principala victimă a războaielor şi, prin extensie, a dezastrelor de
orice natură.
In Romania, protecţia
civilă a luat fiinţă prin Decretul Regal din 28 februarie 1933, sub
denumirea de “Apărare pasivă”,
având ca scop “ sa limiteze bombardamentele aeriene asupra
populaţiei sau resurselor teritoriului, prin
protecţia directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene”.
Apărarea pasivă în România
realizează un plan superior de activitate în anul 1939 când este
promulgată “Legea pentru apărarea antiaeriană
activă şi pasivă a teritoriului”. In baza acestei legi
şi a altor decrete ale Guvernului, apărarea pasivă
şi-a făcut prezenţa în timpul celui de-al doilea război mondial,
atât pentru alarmarea populaţiei despre pericolele aeriene cât şi
pentru intervenţia de salvare a oamenilor surprinşi sub dărâmături,
ca urmare a bombardamentelor aeriene.
Apărarea pasivă cunoaşte o
dezvoltare după anul 1952 când se infiinţează “Apărarea
Locală Antiaeriană” şi care in anul 1978,
in baza “Legii privind apărarea civilă în
România,” devine “Apărarea Civilă”.
Sunt emise în această perioadă decrete
Guvernamentale privind:
-
protecţia şi intervenţia formaţiunilor de
apărare civilă în cazul atacurilor aeriene;
-
protecţia şi intervenţia formaţiunilor de
apărare civilă în caz de dezastre;
-
asigurarea intervenţiei în caz de accident
nuclear;
-
se intocmesc planuri de protecţie şi
intervenţie în cazul atacurilor aeriene şi dezastrelor.
Legea privind apărarea civilă
din România din anul 1978, a scos în evidenţă pentru prima dată
rolul şi locul apărării civile în cadrul sistemului naţional de
apărare a ţării.
Se stabileşte astfel că
apărarea civilă este parte componentă a sistemului naţional de
apărare şi trebuie să asigure pregătirea populaţiei, teritoriului şi
economiei pentru protecţia cetăţenilor şi bunurilor materiale de
orice natură, în timp de război sau în alte situaţii speciale.
Conform acestei legi se
stabilesc măsurile apărării civile, se constituie state majore şi
comisii de specialitate, precum şi formaţiuni de protecţie civilă.
Sunt stabilite formele şi metodele de pregătire a populaţiei şi
formaţiunilor de protecţie civilă prin: convocări,
antrenamente, şedinţe practice şi în final, prin
exerciţii şi aplicaţii cu agenţii economici, oraşe, judeţe, grupuri
de judeţe.
Revoluţia din Decembrie 1989,
a creat condiţii noi perfecţionării activităţii de apărare civilă şi
în 1996, Parlamentul României adoptă “Legea protecţiei
civile”.
Prin această lege se schimbă denumirea de
apărare civilă în protecţia civilă şi se fac precizări
privind atribuţiile protecţiei civile şi ansamblurile măsurilor în
caz de război sau dezastre.
Schimbările politice, economice şi militare
din perioada anilor 1996-2004, au dus şi la transformari în domeniul
protecţiei civile. La 24.11.2004, Parlamentul României a adoptat o
nouă lege denumită “Legea privind Protecţia
Civilă”. Conform acestei noi legi , la elaborarea
strategiei naţionale a protecţiei civile, se au în
vedere principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia
Internaţională pentru Prevenirea catastrofelor , adoptată de
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, precum şi cele stabilite de
mecanismele Uniunii Europene în domeniu.
Conform legii protecţiei
civile, organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor de
intensificare a măsurilor de protecţie civilă, in situaţii speciale,
se hotărăsc de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
Trebuie reţinut că protecţia
civilă, cunoaşte permanent o dezvoltare şi o adaptare la noile
cerinţe politice, economice, militare, ceea ce duce şi la unele
schimbări în structura acesteia. Noile acte normative care apar,
legi sau ordonanţe ale Guvernului României, trebuie duse la
indeplinire prin aplicarea lor la toate eşaloanele protecţiei
civile.
|
